Sentință DEFINITIVĂ în cazul criminalului din Bascov care și-a ucis 5 membri ai familiei. Ce au decis judecătorii

Sentință DEFINITIVĂ în cazul criminalului din Bascov care și-a ucis 5 membri ai familiei. Ce au decis judecătorii
Publicat: 22/06/2023, 14:14
Actualizat: 22/06/2023, 14:16

Crima din comuna argeșeană Bascov, săvârșită în noaptea de 8 spre 9 august 2022 de un bărbat de 53 de ani, bolnav psihic, a îngrozit întreaga Românie. Acesta urma să fi internat și a pus la punct un plan prin care a dorit să se răzbune pe familie. Părinții, fratele, sora și o nepoată de numai 5 ani au fost uciși în acea noapte, doar cumnatul bărbatului reușind să scape cu viață.

Cu toate că era bolnav psihic, în urma investigațiilor s-a stabilit că bărbatul din Bascov, județul Argeș, a acționat cu discernământ, fiind vorba despre premeditarea crimelor.

Judecătorii au decis ca bărbatul să fie condamnat la închisoare pe viață, sentința fiind definitivă. Cumnatul său, singurul supraviețuitor al acelei nopți cumplite, urmează să primească 700.000 euro daune morale.

Bărbatul, care fugise după comiterea crimelor, a fost prins de polițiști chiar în acea zi, după ce se ascunsese într-o pădure, iar acum se află în penitenciarul Mioveni.

Dan Antonescu, expert criminolog: ” Bărbatul are o inteligență aparte, trăiește în multe lumi”

Expertul criminolog Dan Antonescu a explicat, în exclusivitate pentru Gândul, că acest criminal are o inteligență aparte, una diabolică, ceea ce-l ajuta să-și mascheze, cu viclenie, trăirile reale.

„Spunea medicul curant al celui care a omorât cei cinci membri ai familiei că, abia acum, constată și el că atunci când  bărbatul venea lunar sau trimestrial, cum este prevăzută legislația, avea impresia că discută cu un om care se află într-o stare bună din punct de vedere mental, că-și ia medicația…

Și-n timpul acesta, el își scria în jurnal ce are de gând să facă, de ce este supărat pe membrii familiei, planificându-și cum să-i omoare. Iar în fața medicului, el se prezenta cu o figură de om normal aproape.

Bărbatul are o inteligență aparte, chiar medicul lui spunea că era pasionat de citit. Firesc că, datorită sau în cazul ăsta, din cauza cărților, el putea trăi în mai multe lumi. Lumea lui, lumea șoaptelor pe care le auzea și care l-au și determinat poate să facă asta, apoi mai avea și lumea cărților pe care le citea. Ce mi-a atras atenția a fost că în fața judecătorului el a afirmat că a avut discernământul diminuat”, a declarat expertul criminolog Dan Antonescu. (informații detaliate AICI)

”Mai este o problemă. Pe cumnatul său probabil că, din două motive, nu l-a executat și pe el. Unu: că nu era rudă de sânge, doi era medic și este posibil ca cei care au astfel de probleme să aibă o anume jenă, o anume teamă de medici. Ei știu că din partea medicului vin tratemente sau interdicții sau cine știe ce alte chestii. El în fața medicului se prezintă altfel și de aceea nici nu l-a omorât”

Dan Antonescu

Citește și:

EXCLUSIV | Producția de tehnică militară a intrat ”la apă”? Președintele ASIAA: ”România a primit ordinul să tragă frâna de mână!”

EXCLUSIV | Profesor universitar la ASE, acuzat de discriminare și hărțuire sexuală. Concluziile ANCHETEI demarate de Rectorat – UPDATE

EXCLUSIV | Român implicat în asasinarea unui afacerist ucrainean în Bulgaria. Legături strânse între mafiile din spațiul ex-sovietic și România

EXCLUSIV | Av. Radu Dinulescu, după anularea PUZ Sector 2: ”Nicușor Dan a dat în urmă ceasul biologic al Capitalei cu încă 10-20 de ani”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?